Cum să știți dacă vă întâlniți cu domnul dreapta,

Victor Ponta: E o recomandare generală, da. Niciodată în România nu a existat așa ceva.

dating pentru aplicarea legii procentajul de meciuri

Bine aţi venit la această ediţie specială a "Ultimului cuvânt". Suntem în seara în care ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, şi-a dat demisia şi este ştirea acestei seri, dar este într-un context mult mai complicat, un context în care actualul guvern şi premierul său sunt prinşi între ciocan şi nicovală.

Ministerul Afacerilor Externe

În pofida unei creşteri economice bune şi a unei economii care se spune că merge foarte bine, premierul este atacat de opoziţie şi în, acelaşi timp, este atacat de DNA, mai ales în ceea ce priveşte membrii guvernului său, oameni din conducerea PSD, dar şi membri ai familiei sale.

Aşadar, în această seară, pentru a răspunde la cele mai grele întrebări legate de toate aceste lucruri, chiar prim-ministrul României, domnul Victor Ponta.

30 Incredibly Useful Bixby Commands for the Galaxy Note 10 and S10

Mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră. Bună seara, bine aţi venit aici. Victor Ponta: Bună seara. Când aţi zis între ciocan şi nicovală m-am gândit că vă referiţi la dumneavoastră şi la domnul Cristoiu. Realizator: Pai să ştiţi că aşa este.

dating online obțineți atenție datând șase săptămâni

Bună seara, domnule Cristoiu. Victor Ponta: Da. Mă rog, să văd dacă rezist. Realizator: Ştiţi de ce? Aşa este. Ion Cristoiu: Trebuie precizat, daţi-mi voie. Domnul premier mi-a promis, pentru că domnul Banciu nu, am înţeles că are zi de naştere. Realizator: Să-i spunem "La mulţi ani!

Actualitate

Victor Ponta: "La mulţi ani! Atenţie, am văzut că este o modă acum. Victor Ponta: Da, dar să nu-mi spună domnul Banciu cum să știți dacă vă întâlniți cu domnul dreapta din cauza mea a fost scos de pe post, că Ion Cristoiu: Am văzut că este o modă, stimaţi telespectatori, ca oamenii politici să fie convocaţi la DNA după emisiuni. Victor Ponta: La B1, da.

Realizator: Sunteţi optimist aşa. Ion Cristoiu: Nu, că am dat un anunţ ca să ştie, să nu piardă oamenii, să stea vreun sfert de ceas pe aici, pe afară. Realizator: Deci, domnule Cristoiu, hai să ne lămuriţi de la început cu chestiunea asta, da. Domnul Cristoiu susţine că s-ar putea să fie ultimul dumneavoastră interviu ca premier. Ion Cristoiu: La B1. Realizator: La B1 ziceţi dumneavoastră. Precizare importantă. Eu zic aşa: că dumneavoastră aţi cam rezolvat situaţia şi aţi închis-o până în ; punctul meu de vedere.

Acum, cum credeţi dumneavoastră? Victor Ponta: Bun. Mă gândeam că din 7 maide fiecare dată mi s-a spus că este ultima mea zi de prim-ministru. La un moment dat, această profeţie se va împlini. Cu siguranţă, la un moment dat nu voi mai fi prim-ministru. La B1 TV, dacă mă veţi mai invita, voi mai veni cu siguranţă.

Realizator: Simţiţi că sunteţi sub o presiune, totuşi, că asta este ideea? Victor Ponta: Este normal să fii sub presiune. Repet, din prima zi ca prim-ministru am fost sub presiune şi, până la urmă, este oarecum logic până la un punct.

site-ul de dating pentru clasa superioară cracked serial killer dating show

Realizator: Presiunea este inerentă, dar acum se întâmplă mai multe lucruri: sunt mişcări în Parlament. Vom vorbi.

dating devotionals online tbogt online dating

Victor Ponta: Se întâmplă. Realizator: Sunt însă presiuni venite din zona instituţională, da, apropiaţi ai dumneavoastră Victor Ponta: Politic, sigur că sunt presiuni, mai mari, mai mici, însă oarecum constante.

Pe de altă parte, ceea şi dumneavoastră spuneaţi şi spun analişti care, în general, sunt critici sau, mă rog, oricum nu sunt social-deomocraţi, faptul că sunt trei ani de creştere economică şi de măsuri economice bune şi că, de fapt, singurul subiect care a reuşit să spargă monopolul subiectelor pe justiţie în această perioadă a fost subiectul legat de Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, ca prim-ministru, mă bucură.

Ca om politic, sigur că sunt alte discuţii. Realizator: Noi vedem aşa lucrurile: că se încearcă o mişcare de înlăturare a dumneavoastră la care contribuie toate aceste dosare. Simţiţi lucrul acesta?

  • Viteză dating melbourne cbd
  • Ziua Mondială a Tinerilor mesajul Papei Francisc
  • Dating de viteză li

Victor Ponta: Nu pot să fac o asemenea analiză. Deocamdată am auzit; în fiecare dimineaţă citeam pe surse, că urmează să cadă majoritatea, să cadă Tăriceanu, să pice nu ştiu ce la Cameră şi absolut toate momentele importante din Parlament au fost trecute la vot cu o majoritate covârşitoare.

De ce spun covârşitoare? Pentru că, de exemplu, moţiunile Opoziţiei - dumneavoastră ziceţi că sunt prins că sunt prins între ciocanul Opoziţiei Nici măcar ei nu şi-au votat moţiunile, înţelegeţi?

1 Samuel RMNN - ELI ŞI SAMUEL, CEI DIN URMĂ DOI - Bible Gateway

Au semnat şi au votat La Senat nu au fost două sau trei voturi, au fost 12 sau 14 voturi diferenţă. La Cameră au şi ceva. În ceea ce priveşte majoritatea parlamentară, eu cred că această majoritate va rezista până la alegerile din şi, la cum arată lucrurile, poate fi vorba şi de o majoritate din care să facă parte PSD şi după Realizator: Şi atunci nu puteţi fi înlăturat decât dacă apare ceva din zona DNA în ceea ce vă priveşte?

Victor Ponta: Dacă DNA va începe urmărirea penală în ce mă priveşte pentru un dosar, cu siguranţă că atunci, am spus acest lucru, voi demisiona. Realizator: Da. Ce i s-a întâmplat domnului Vâlcov în ultimele 48 de ore vedeţi ca o presiune venită din zona asta sau cum aţi vorbi, la modul general?

viteză datând nyc peste 40 de ani vgl dating app

Victor Ponta: Nu pot să fac un asemenea comentariu. Pot să vorbesc de altceva. Cu siguranţă, Darius Vâlcov a fost unul din cei mai prezenţi şi mai performanţi miniştri în ultima perioadă, având şi o temă pe care a pregătit-o dating în londra ontario a susţinut-o foarte bine şi a primit laude, în mod surprinzător, nu doar de la suporterii PSD, ci de la toată lumea.

rockstar heist începe să se întâlnească cu o fată

Este o pierdere pentru Guvern. Ministrul de Finanţe e chiar o poziţie cheie în orice guvern.

  • Dating online bravo show
  • Dezbateri parlamentare
  • Viteză dating fyn

În rest, dacă vreţi, putem să discutăm, singurul lucru cum să știți dacă vă întâlniți cu domnul dreapta care eu pot să-l discut despre nişte chestiuni, să zic, de procedură, dar nu procedură penală, ci de procedură politică. Într-adevăr, azi la prânz, am stat cu el la birou şi am discutat. L-am întrebat: domnule, te-a chemat cineva vreodată la Parchet sau chiar e adevărată povestea aia cu B1?

Astăzi toată dimineaţa, pe surse, am aflat că urmează să fie arestat, că făcea nu ştiu ce în cimitir, că Realizator: În cimitir nu e pe surse, în cimitir e acolo