Asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii,

Dar asta nu înseamnă că o găsesc adecvată. Nu știți cum se comportă materia la nivel subatomic; cunoașteți doar istoria despre particulele subatomice pe care v-o povestește un fizician. Dar ce s-a întâmplat nu mai este; a rămas în trecut. Comunităţile nu mai au iubirea de la început cf.

Va fi dificil să calc pe urmele vorbitorului de la evenimentul Bertrand Russel de anul trecut Larry Colter. Cei dintre voi care ați internet datând din pretoria prezenți la acel eveniment s-ar putea să-și aducă aminte că Dr. Colter, un raționalist și un realist în tradiția analitică, a vorbit despre condițiile în care credința ar putea fi justificată din punct de vedere rațional. Abordarea mea proprie față de acest subiect diferă într-o măsură și pot afirma cu un anumit grad de certitudine că Dr.

Colter nu ar fi de acord cu majoritatea din ceea ce voi spune în acest discurs.

Colter a plecat la începutul acestui an pentru a accepta o promovare la un alt colegiu și eu regret mult absența oportunității de a discuta aceste întrebări cu dumnealui. Cu atât mai mult însă, anticipez să le discut cu voi, cei din auditoriu, la sfârșitul acestui discurs, fapt pentru care voi încerca să aloc suficient timp. În viziunea mea, seria Bertrand Russell este anume despre oportunitatea de a conversa respectuos și de a dezbate cu oameni ce au păreri contradictorii, iar faptul că beneficiez de această oportunitate mă face să mă simt recunoscător că sunt aici.

Lăsați-mă să încep prin a complica un pic lucrurile: eu nu pot afirma în mod absolut că nu sunt creștin. Într-adevăr, aceasta nu e modul în care aș alege să mă numesc în primul rând. Mai mult ca atât, în aproximativ același sens în care m-aș numi creștin, m-aș numi la fel și budist zen, ateu, existențialist, cineva care crede în Suprasuflet, taoist, păgân sau evreu.

woome on-line dating gama normală de vârstă

Voi admite chiar că sunt destul de confuz ca om, deși cred că sunt mai puțin confuz în privința religiei decât în privința multor alte subiecte. În contextul acestui discurs, este suficient de luat în vedere probele în favoarea faptului că sunt creștin într-o măsură: Am fost crescut mai mult sau mai puțin ca un creștin, deși niciunul din părinții mei nu era prea pios.

În copilărie, noi mergeam la biserică probabil de două ori pe an. Îmi aduc aminte vag că mama mea a decis odată că vom merge în fiecare săptămână, dar chiar în prima săptămână de școală duminicală, sora mea și eu am ridicat așa o zarvă și am devenit niște odrasle atât de nesuferite, încât planul a fost amânat pentru totdeauna.

potriviți și tăiați viteza dating în țara dvs

A contribuit și aceea că tatăl meu nu prea era interesat să meargă la biserică, crezând foarte mult în intimitatea religioasă și nu prea mult în religia organizată.

El era atât de retras în modul său de a practica religia, încât am fost surprins să aflu prin anii de studenție că avea de fapt o viziune asupra lumii mai mult sau mai puțin creștină.

(DOC) 01 Georges Florovski - Biblie,Traditie,Biserica | Victoria Vascautan - clubulbucuriei.ro

Către momentul când împlinisem zece ani, aproximativ când încetaserăm să ne mai rugăm înainte de masă, intimitatea și libertatea erau la ordinea zilei, iar eu și sora mea puteam alege singuri să mergem la biserică sau nu. Eu am ales să nu mai merg. Către momentul când împlinisem cincisprezece ani, mă declaram ateu și existențialist, ca și cum niciuna din experiențele anterioare nu mai contau.

Acum, când sunt cu mult mai în vârstă, zic că totuși greșeam. Încă mai sărbătoresc Crăciunul, cel puțin în măsura în care împodobesc bradul de Crăciun, cumpăr cadouri, cânt colinde și așa mai departe.

dating proba de invitație 27 de ani datând femeie de 20 de ani

Nu prea văd sensul în rugăciuni întrucât nu prea cred în Dumnezeu, dar mă aflu la acea vreme a anului când cuget vag asupra semnificației vieții lui Hristos și a învățăturilor sale, în general cu aprobare. Trăiesc într-o cultură care este saturată cu tradiții și credințe creștinești. Dar tradițiile creștine sunt în mod cert prezente și ele și sunt la putere. Mai mult ca atât, ca cineva care predă literatura engleză și americană, permanent lucrez cu tradiții și convingeri creștine; ele formează o parte din cadrul la care țin și pe care îl practic.

Ei bine, acum unii dintre voi probabil m-au categorisit deja.

Va fi dificil să calc pe urmele vorbitorului de la evenimentul Bertrand Russel de anul trecut Larry Colter. Cei dintre voi care ați fost prezenți la acel eveniment s-ar putea să-și aducă aminte că Dr. Colter, un raționalist și un realist în tradiția analitică, a vorbit despre condițiile în care credința ar putea fi justificată din punct de vedere rațional. Abordarea mea proprie față de acest subiect diferă într-o măsură și pot afirma cu un anumit grad de certitudine că Dr. Colter nu ar fi de acord cu majoritatea din ceea ce voi spune în acest discurs.

Dar el nu este un om credincios, deci nu este un creștin adevărat. Contează asta sau nu? Eu cred că da. Eu cred că toate acestea contează. Dar permiteți-mi să fac o mică demonstrație ca să vă arăt de ce cred că contează, de ce sunt într-o măsură oarecare creștin, iar în timpul acestei demonstrații, cred că pot să vă demonstrez de ce totodată nu sunt creștin.

Uite așa. Ei bine, am făcut-o. Acum înțelegeți? Nu cred. Deci trebuie asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii ne dăm seama ce s-a întâmplat. Dar ce s-a întâmplat nu mai este; a rămas în trecut. Tot ce a rămas este o md viteza vii dating, sau mai bine zis câteva amintiri, întrucât noi toți am văzut ceva într-un mod un pic diferit — perspectiva unei persoane din sectorul ăsta al auditoriului diferă de perspectiva unui om din celălalt sector și ambele sunt diferite de perspectiva mea sau de perspectiva cuiva a cărui vedere a fost obstrucționată de podium.

Mai mult ca atât, memoria dumneavoastră despre ceea ce s-a întâmplat probabil nu vă ajută prea mult acum; ați văzut ce ați văzut, dar tot nu vă dați seama ce se întâmplă. Și nici nu va avea vreun sens pentru dumneavoastră atâta timp cât nu veți asambla o istorie care să descrie această experiență.

Și aceasta este prima remarcă pe care vreau să o fac despre istorii: ele sunt tot ce aveți. Ceea ce cunoașteți despre lume nu este lumea însăși, dar o istorie despre lume. Nu știți ce i s-a întâmplat celui mai bun prieten în timpul întâlnirii romantice de vineri seara; tot ce cunoașteți este istoria pe care el sau ea v-a povestit-o.

viteză dating crown chislehurst ambala dating site

Nu știți ce s-a întâmplat ieri în Washington sau Beijing; cunoașteți doar istoria din highlands county dating despre ce s-a întâmplat. Nu știți cum se comportă materia la nivel subatomic; cunoașteți doar istoria despre particulele subatomice pe care v-o povestește un fizician. Unii dintre cercetătorii care se află printre dumneavoastră s-ar putea să obiecteze că adevărul științific nu reprezintă doar o istorie în același sens ca și un un articol din ziar sau o discuție zgomotoasă despre întâlnirea de vineri seara.

Întrucât acesta nu este un discurs în care aș explica de ce nu sunt cercetător, nu voi apăra această afirmație prea aprig, dar e suficient să admiteți că există diferite tipuri de istorii despre diferite lucruri și evenimente, unele imaginare, altele nu, unele care pot fi supuse testării, altele nu.

01 Georges Florovski - Biblie,Traditie,Biserica

Diferite tipuri de istorii, dar cum n-ar fi, istorii. Între timp, ceva a avut loc. Am făcut ceva cu acest obiect aici, iar dumneavoastră încă nu știți ce a fost întrucât nu v-am povestit o istorie despre aceasta acțiune. Vă promit că vă voi povesti niște istorii despre asta, dar mai întâi, permiteți-mi să fac a doua remarcă despre istorii: ele nu pot niciodata capta integral ceea la ce se referă.

Am făcut ceva și vă voi povesti mai multe despre asta, dar niciodată nu vom ști, spre exemplu, dacă era sau nu o muscă pe cruce când am făcut ceea ce am făcut.

  1. Dating slang prima bază
  2. Băncile exterioare de dating site-ul
  3. Перед полицейским участком Бовуа женщина, явно не достигшая сорока лет, узнала Роберта и ухватила его за руку.
  4. Я не могу помочь им".

Și nici nu putem merge înapoi ca să verificăm, pentru că, precum am spus deja, trecutul deja s-a evaporat, iar noi am rămas doar cu istoria despre acest trecut. Este irelevant. Ei bine, vă fac o destăinuire — nu este. În ceea ce mă privește, nu contează dacă era sau nu o muscă pe cruce atâta timp cât am făcut-o parte din istorie vorbind despre ea chiar acum. Dar această dilemă privitor la ceea ce este parte a istoriei și ceea ce nu este este extrem de complexă.

im dvs dating site-ul site-ul de dating începând cu b

Spre exemplu, toți cei dintre dumneavoastră care cred că Dumnezeu este prezent în toate ființele vii ar putea considera o muscă ca fiind un recipient al spiritului divin.

Prin urmare, o muscă pe cruce ar putea face parte cu ușurință din orice istorie pe care vrem să o povestim despre această cruce. Ei bine, într-un sens, nu ați fost cei care au înfăptuit acțiunea, dacă înțelegeți ce am asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii vedere, așa că nu sunteți protagoniștii principali ai istoriilor despre ce s-a asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii recent.

Se celebrează astăzi Duminica Divinei Milostiviri. Liturgia Cuvântului ne introduce în ritmul liturgic săptămânal marcat de comemorarea Paştelui care se reînnoieşte în fiecare duminică până când Domnul se va întoarce în glorie. In 20, sunt povestite faptele petrecute a treia zi după moartea şi îngroparea lui Isus.

Dar în același timp, sper că ceea ce fac și zic astăzi aici vă va face să reflectați asupra unor lucruri și că, într-un sens oarecare, veți lua cele întâmplate cu voi acasă, în afara capelei și o veți face o mică părticică din viața voastră. S-ar putea ca într-un moment din viitor să vă determine să acționați un pic altfel: ceva atât de neînsemnat precum a vorbi când ați fi tăcut în loc sau a tăcea când ați fi vorbit.

Sunt aceste acțiuni parte din istorie? Eu aș zice că nu sunt parte din istorie, dar cui îi aparține ultimul cuvânt?

Нагнувшись вперед, она уперлась руками в стол и поцеловала его в губы.

Ele nu sunt parte din istoria mea, dar s-ar putea să fie parte din istoria dumneavoastră. Nicio istorie nu poate capta totul. Nicio istorie nu poate capta nici măcar tot ce este important. Acesta este unul din adevărurile triste despre istorii.

Dar ar fi bine să formulez cel puțin o istorie despre ce s-a întâmplat, pentru că mai este cale lungă până vom începe a realiza ce are asta de a face cu aceea dacă sunt sau nu creștin. Așadar, permiteți-mi să încep cu o istorie despre cele întâmplate despre care cred că nu este adevărată, chiar dacă menționează adevăruri.

Are o formă care îți permite să o ții de picioare și să o lovești de ceva când te simți frustrat sau furios, probabil înjurând concomitent — de aici și numele.

După cum am mai spus, nu cred că această istorie este adevărată, deși nu pot explica de ce nu cred că e adevărata până nu vă povestesc o altă istorie mai târziu. Dar într-o măsură oarecare, nu contează dacă eu cred că e adevărată sau nu. Și aici voi face următoarea remarcă despre istorii: există multe istorii care pot fi spuse despre ceea ce se întâmplă, iar odată ce aceste istorii sunt lansate, este imposibil să le mai controlezi.

La Început au Fost Istoriile

Apropo, dacă este vreun reporter Argus în auditoriu, textul integral al discursului este disponibil la cerere. Așa că aș face mai bine să vă povestesc repejor o altă istorie. Ei bine, iată o altă istorie. Pe aceasta, apropo, o consider absolut adevărată. Un bărbat a făcut cinci pași în direcția sud-est, apoi a ridicat un obiect confecționat din stofă roșie cu model și umplut cu o substanță comprimabilă, la care au fost atașate câteva fire toarse albe și două obiecte din masă plastică.

La momentul în care ridicase obiectul, bărbatul stătea în fața unui obiect de lemn mare și aurit cu piese orizontale și verticale unite la mijloc. După ce a ridicat obiectul, el a făcut cinci pași spre nord-vest.

Aceasta este, să-i spunem așa, istoria existențială a evenimentului, adică istoria în care au fost păstrate doar detaliile fizice cele mai esențiale. Nu este o istorie neutră în pofida minimalismului său; a numi crucea un obiect de lemn cu piese verticale și orizontale unite la mijloc înseamnă a păși în afara cadrului de referință în care simbolismul crucii are semnificație și prin urmare, a sugera că nu există vreun sens în lumea din jur atâta timp cât ființele umane nu conferă acest sens, ceea ce, în opinia mea, implică că nu există un Dumnezeu în sensul în care îl avem în vedere de regulă.

Cum se mai zice, existența precedă esența. Într-un sens anume, nu există nicio cruce, cu sau fără muscă — există doar lemnul mort. Am zis că cred că această istorie este adevărată și o spun din nou. Dar asta nu înseamnă că o găsesc adecvată. Deși o perspectivă existențială poate fi eliberatoare, oamenii nu pot trăi mult timp înconjurați de așa gol și absență de sens.

La Început au Fost Istoriile - Get Translate La Început au Fost Istoriile

Iată de ce, în opinia mea, existențialismul ca mișcare este practic mort. În zilele de odinioară, când existențialismul era încă în plină forță în această țară, îmi aduc aminte că unii creștini îmi spuneau că ei n-ar putea trăi într-o lume fără de Dumnezeu pentru că aceasta le-ar fi părut goală și mecanică, lipsită de orice pentru ce ar merita de trăit. Eram foarte tânăr pe atunci și nu puteam percepe contradicția dintre aceste două poziții, mai ales că ele nu caracterizau deloc viața mea reală, care era plină de tot felul de sensuri, chiar dacă nu îmi păsa prea mult de multe din ele și în care nu eram nici pe deaproape atât de liber precum îmi plăcea să cred.

Acum, aș spune doar că asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii e plină de istorii și mai multe din ele pot fi adevărate. Iată și altă istorie despre ce s-a întâmplat câteva minute în urmă și aceasta la fel este o istorie adevărată din punctul meu de vedere. Acest mic obiect nu-mi aparține mie, ci fiului meu. Îi povestesc fiului meu multe istorii, istorii în sensul obișnuit al cuvântului, ficțiune despre lucruri care nu au avut loc niciodată.

Cel mai des e vorba de istorii înainte de somn, uneori, istorii pentru deșteptare, alteori, istorii în mașină sau pur și simplu istorii fără niciun motiv când ambii ne plictisim sau eu am ceva de spus. Unele istorii au morală evidentă, altele nu au morală clară dar își au rostul lor; unele istorii nu sunt concepute pentru a avea un rost, dar ajung să îl aibă oricum; unele istorii ajung să aibă un cu asamblarea viziunii lui dumnezeu asupra întâlnirii alt rost decât era planificat din start; iar un număr mare de istorii sunt doar lucruri caraghioase care nu prea au vreun rost.

Așadar, făceți cunoștințe cu Quimby.